În Cappadocia, au fost descoperite nu mai puţin de 37 de oraşe subterane dar, conform mărturiilor exista cel puţin 100.
Credincioşii creştini le-au extins pe cele vechi, au săpat altele noi, aşa cum şi-au săpat şi bisericile, cu mult timp urma, înainte ca religia lor să fie acceptată în cadrul Imperiului Roman. Apoi, când creştinismul a devenit religia oficială a Imperiului şi după căderea lui, a celui Bizantin, Capadocia a ajuns provincie de frontieră, relativ liniştită pe perioada conflictului cu Imperiul Sasanid, dar foarte importantă şi periclitata în timpul invazie arabe, când oraşele subterane şi-au arătat din nou importanţă practică, fiind modalităţi excelente de a proteja populaţia, bunurile ei, dar şi de a asigura loc de refugiu conducătorilor, atât politici cât şi religioşi.
Prima dată, oraşele subterane au fost menţionate prin anii 400 îH, de un mercenar grec, pe nume Xenophon, care a trecut prin zonă.
În Cappadocia exista mai multe oraşe subterane deschise pentru turişti. Cele mai renumite sunt Kaymaklı, şi Derinkuyu. Se pare că orașele subterane au fost construite, sau mai bine zis săpate în perioade foarte diferite de timp.
În perioada imperiului Roman, locuitorii din zonă, acum creștini, au lărgit încăperile, adăugând capele și inscripții. În perioada bizantină orașele subterane au fost folosite de locuitori ca adăpost de protecție împotriva arabilor musulmani.
În secolul al 14-lea , oraşul a fost folosit de locuitori pentru a se proteja de incursiunile hoardelor mongole ale lui Timur Lenk.
Câți oameni puteau adăposti? Arheologii estimează că oraşul Kaymakli putea adăposti între 3500 și 5000 de oameni. Derinkuyu, de exemplu, putea adăposti până la 20 000 de oameni. Iar Kaymakli și Derinkuyu erau conectate prin tuneluri subterane lungi de zece km.
Ce se afla în orașele subterane? Cum erau organizate?
Pe lângă locuințe, un oraș precum Kaymakli avea stabilimente, depozite de alimente, pivnițe, depozite de vin, biserici, capele, bucătării. Deasemenea, se aflau canale de aerisire, hornuri, scări prin care se făcea legătura între niveluri.
De obicei nivelurile aveau un rol bine determinat. În Kaymakli, la primul nivel se adăposteau animalele, deoarece era foarte dificil ca acestea să fie coborâte la nivelurile inferioare. Urmau biserica, depozite de vin, făină, mălai, iar la ultimul nivel se găsea cimitirul.
